+4 021-315.32.95 RO / EN
Reducere 10% pentru contractele de certificare încheiate ca urmare a solicitărilor online
Cere ofertă
Certificarea Sistemelor de Management

Certificare BIO | Certificare ECO | Certificare Ecologică

certificare-bio-si-ecologica

Agricultura ecologică | Agricultura ECO | Agricultura BIO

Agricultura ecologică continuă să fie sectorul agricol cu cea mai rapidă creștere în România și în întreaga lume. Cererea consumatorilor în sectorul ecologic creşte cu mai mult de 20% în fiecare an.

Consumatorii care cumpără produse ce poartă sigla naţională şi logoul comunitar pot avea încredere că ingredientele produsului au fost obţinute în conformitate cu metoda de producţie ecologică şi produsul respectă regulile şi normele în vigoare. Pe lângă numele producătorului, procesatorului sau vânzătorului, produsul poartă şi numele sau codul organismului de control.

Avantajele certificării ecologice (certificare ECO):

  • păstrarea poziţiei de piaţă şi cucerirea a noi nişe de piaţă;
  • furnizarea încrederii că produsele certificate satisfac cerinţele de calitate;
  • optimizarea raportului calitate/preţ;
  • perfecţionarea continuă a produsului;
  • produsele ecologice certificate sunt tot mai căutate de consumatori atât pe piaţa internă cât şi externă.

TÜV Austria România – organism de control în agricultura ecologică (agricultura ECO):

Aliniindu-se principiilor etice de bază ale agriculturii ecologice, TÜV Austria România susţine aplicarea standardelor de certificare ecologică în vederea asigurării calităţii produselor certificate.

TÜV Austria România, organism de control în agricultura ecologică (agricultura bio) acreditat RENAR şi înregistrat la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării, furnizează servicii de certificare ecologică în domeniul reglementat de Regulament (UE) nr. 848/2018 pentru:

  • Categoria a. Plante și produse vegetale neprelucrate inclusiv semințe și alte materiale de reproducere a plantelor – tip client: operator si grup de operatori;
  • Categoria b. Animale și produse de origine animală neprelucrate – tip client: operator si grup de operatori;
  • Categoria d. Produse agricole prelucrate, inclusiv produse de acvacultură, destinate utilizării ca alimente – tip client: operator;
  • Categoria e. Hrană pentru animale – tip client: operator;
  • Categoria f. Vin – tip client: operator;
  • Categoria g. Alte produse enumerate în anexa I la prezentul regulament sau necuprinse în categoriile anterioare:
    • g.1 Drojdie utilizată ca aliment sau hrană pentru animale – tip client: operator;
    • g.2 Maté, porumb dulce, frunze de viță, miezuri de palmier, muguri de hamei și alte părți comestibile ale plantelor și produse obținute din acestea – tip client: operator;
    • g.6 Ceară de albine – tip client: operator;
    • g.7 Uleiuri esențiale – tip client: operator.

Etapele certificării operatorilor în domeniul producţiei şi comercializării produselor ecologice:

Dacă aţi decis să produceţi sau să comercializaţi produse ecologice, etapele obţinerii certificării sunt urmatoarele:

  1. Completaţi şi trimiteţi cererea de certificare ecologică pe adresa de mail: andreea.alexandru@tuv.at (descarcă cererea de certificare).
  2. Veţi primi din partea noastră oferta, împreună cu condițiile generale şi tehnice.
  3. După acceptarea ofertei, vă trimitem următoarele documente: Contractul de certificare, Politica privind modul de utilizare a certificatului de conformitate și a mărcii de certificare, Catalogul de măsuri.
  4. Odată parcurse etapele de mai sus, se va semna contractul de inspecție și certificare.
  5. Următorul pas este înregistrarea activității ecologice la MADR prin Direcțiile pentru Agricultură din județul unde au domiciliul/sediul social prin depunerea fișei de înregistrare corespunzătoare activității operatorului.
  6. Urmează inspecţia pe teren. Dacă rezultatul este pozitiv, se eliberează certificatul.

Certificarea conformității ecologice oferă și dreptul de utilizare a mărcii de certificare ecologică TÜV AUSTRIA ROMÂNIA.

DESCARCĂ CEREREA DE CERTIFICARE ECOLOGICĂ

BIO, ECO, Ecologic, Organic sau 100% natural

Termenii organic, bio(biologic) şi ecologic se utilizează pentru produse agroalimentare la nivel internaţional şi se referă la produsele alimentare obţinute prin metode de producţie ecologică. În România, termenul de certificare recunoscut este „Agricultura Ecologică”, cu prescurtarea „ae”.

Logo-ul naţional ,,ae”, alături de cel comunitar cât şi logo-ul TÜV Austria România sunt folosite pentru a completa etichetarea produselor şi au rolul de a ajuta consumatorii să identifice produsele ecologice obţinute prin metodele acceptate şi verificate de către autorităţi.

"Natural" sau "100% natural" nu indică un produs ecologic. Un produs marcat "natural" nu este obligatoriu un produs ecologic.

Informații Certificare Ecologică (Certificare ECO)

Reducere 10% pentru contractele de certificare încheiate ca urmare a solicitărilor online
Cere ofertă

© TÜV AUSTRIA ROMÂNIA 2024. Photo Credits: © Fotolia LLC, Shutterstock®, pixelio media gmbh